78 de medalii în 2016! Atletismul, la loc de cinste! „Cel mai bun an din istoria clubului!”

2016 este cel mai bun an de la înființarea Clubului Sportiv Universitatea Reșița. Numărul medaliilor obținute în competițiile naționale și internaționale a fost peste nivelul anilor anteriori, în plus, trei atleți ai CSU Reșița au reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, recordmenul Narcis Mihăilă, Marius Cocioran și Ana Rodean. 78 de medalii este numărul total al medaliilor obținute în 2016 de reprezentanții CSU Reșița.

Cele mai multe medalii le-a adus secția de atletism. „Fiind un sport individual, atleții au reușit să aducă un număr de 70 de medalii, dintre care 32 de aur, 32 de argint și șase de bronz. Aceste medalii au fost aduse la Campionate Naționale, la Campionate Balcanice, Cupe Europene și Cupe Mondiale. Aceste rezultate ne dau încredere că și în anul viitor vom obține rezultate cât mai bune, ținând cont că multe dintre aceste medalii au fost aduse și de sportivi juniori, și de la categoria tineret, ceea ce ne arată că pe lângă seniorii consacrați, la CSU Reșița există și sportivi de viitor, juniori care sperăm că vor performa în anii viitori. Anii viitori în care vom avea Campionate Europene sau Campionate Mondiale de juniori, la care ne dorim să avem câți mai mulți reprezentanți. Bineînțeles, să nu-i uităm aici pe cei consacrați, vom avea în 2017 Cupe Europene și Campionate Mondiale de seniori. La Mondialul de la Londra avem deocamdată un sportiv calificat, e vorba despre Narcis Mihăilă, dar noi ne dorim ca de la Cupa Europei din luna mai, în probele de marș, să se califice și alți sportivi la Mondiale. Vom încerca să facem câteva echipe, să reprezinte România la Cupa Europei din Cehia, iar la acest concurs să obțină baremul pentru Mondiale”, a spus Octavian Măzăran, directorul CSU Reșița.

Nu doar marșul a adus rezultate în 2016, ci și participarea în alte probe din atletism. „Am avut rezultate la Campionatul Balcanic de sală, în proba de 3.000 metri Ionuț Betej a obținut argintul, același sportiv obținând medalia de bronz împreună cu ștafeta de 4×400 metri. Un alt reprezentant al CSU Reșița, atletul Cătălin Atănăsoaei a devenit campion balcanic la individual și pe echipe la alergare montană. Același sportiv a participat la Campionatul Balcanic de cros, unde a făcut parte din echipa României, ce s-a clasat pe locul al doilea. Aceste rezultate bune ale sportivilor nu ar fi fost posibile fără ajutorul și munca antrenorilor. Pe lângă munca sportivilor, eu țin să mulțumesc și antrenorilor Gheorghe Ardeleanu, Ștefan Nagy, Irinel Dumitru, Gabriel Avram și antrenorului emerit Iosif Măzăran. Vreau să le mulțumesc și am încredere că și în anii viitori vor munci la fel și vor aduce rezultate cât mai bune”, a mai precizat Octavian Măzăran.

„Secția de handbal a CSU Reșița nu a reușit să obțină nicio medalie, dar după medalia obținută în anii trecuți la nivelul junioarelor, iată că aceste junioare au crescut și fac parte din echipa de senioare, echipă ce actualmente se află pe locurile fruntașe în Divizia A și se bate pentru un loc cât mai bun la sfârșitul campionatului. Suntem mulțumiți că proiectul antrenorului Cristian Busuioc a dat roade și junioarele crescute de CSU Reșița au început să atingă performanțe cât mai înalte și să se bată pentru primele locuri în clasamentul senioarelor. Actualmente echipa se află pe locul I, ceea ce ne dă speranțe că la finalul anului competițional se va afla pe un loc cât mai bun, iar acest loc să ne ducă cu speranțe, poate, de ce nu, de a juca în Liga Națională. Dar, acest rezultat și menținerea în Liga Națională nu vor fi posibile fără sprijinul comunității locale și județene, iar noi sperăm ca aceștia să vină lângă echipă și să avem performanțe cât mai bune”, a continuat Octavian Măzăran.

Secția de volei a CSU Reșița, referindu-ne la beach volley (volei de plajă), a reușit de la înființarea în 2011, să cucerească peste 30 de medalii. „Suntem bucuroși că și anul acesta, antrenorul Dan Jitaru a reușit împreună cu sportivii săi să aducă șase medalii, două de aur, două de argint și două de bronz. Aceste medalii au fost obținute la Campionate Naționale și Campionate Balcanice. Am reușit să obținem medalia de bronz pe echipe la nivelul seniorilor, la Campionatele Balcanice din Macedonia, prin sportivii Robert Vârlan și Lucian Bădiceanu. Iar echipa de fete a reușit să cucerească medalia de bronz la Campionatele Naționale de senioare de la Sibiu. Iată că și această secție a adus performanță pentru orașul nostru și pentru Universitatea Reșița și sperăm că și pe viitor, de ce nu, vom avea reprezentanți și din această secție la Jocurile Olimpice. Noi încercăm în acest ciclu olimpic, cu antrenorul Dan Jitaru, un antrenor voluntar la CSU Reșița, să formăm câteva grupe de copii, pentru a ne îndeplini visul de a merge la Jocurile Olimpice”, a spus, plin de speranță, directorul CSU Reșița.

Octavian Măzăran apreciază anul 2016 ca fiind cel mai bun din istoria clubului pe care îl conduce. „Ne pregătim acum pentru noul ciclu olimpic, sperăm să fim reprezentați la Tokyo 2020”, a mai declarat acesta.