Încă trei puncte! Victorie la Târgu Mureș!

După două eşecuri consecutive, divizionara A feminină de handbal Universitatea Reşiţa a simţit din nou gustul victoriei. Sportivele antrenate de profesorul Cristian Busuioc au jucat ieri pe terenul formaţiei SC Mureşul Tg. Mureş, de care au dispus cu scorul de 35-28 (16-12).

„E o victorie meritată, am condus și în prima repriză și în cea de-a doua. A fost un moment dificil în a doua repriză, când gazdele s-au apropiat la un gol, dar e bine că am reușit să ne desprindem pe ultima parte a meciului și să obținem o victorie, zic eu, meritată. Nu s-a pus problema învingătoarei, am condus în permanență, am avut patru goluri la pauză și un început mai ezitant de repriză secundă, dar finalul ne-a aparținut. Am câștigat acest meci și țin să felicit fetele pentru modul în care s-au dăruit pe teren, în special în partea a doua a meciului”, a spus antrenorul formației reșițene, prof. Cristian Busuioc.

CSU Reșița: Delia Roman, Andra Ioța, Alexandra Popescu – Adriana Voina (14 goluri), Alexandra Bucur (6), Alina Cristea (4), Simina Vezentan (4), Beatrice Kovari (3), Claudia Baldovin (2), Denisa Ion (2), Gianina Iung, Cătălina Dumitrescu.

După cinci etape, Universitatea Reşiţa ocupă locul 5 în clasamentul seriei B, cu un total de 9 puncte. În etapa viitoare, Universitatea are din nou meci greu acasă: pe propriul teren, reşiţencele vor primi replica ocupantei locului 3, ASC Corona 2010 Braşov.

A doua victorie consecutivă pentru handbalistele de la CSU Reșița

Al doilea meci, a doua victorie pentru echipa feminină de handbal Universitatea Reşiţa. Studentele conduse de profesorul Cristian Busuioc au întâlnit sâmbătă, pe teren propriu, echipa KSE Tg. Secuiesc, una dintre formaţiile nou apărute în actualul sezon. Conform aşteptărilor, Universitatea n-a avut nicio problemă în faţa mai puţin experimentatei adversare din Covasna. Încurajată şi aplaudată de circa 200 de spectatori, echipa reşiţeană a făcut legea în teren şi şi-a asigurat până la pauză un avantaj liniştitor: 18-6. Jocul a avut acelaşi aspect şi în repriza secundă, cu fetele din Reşiţa atente în apărare şi foarte inspirate în faţa porţii adverse. Dezechilibrul valoric din teren s-a reflectat şi pe tabelă, gazdele adjudecându-şi în cele din urmă punctele la o diferenţă categorică: 36-19. Principalele marcatoare ale Reşiţei au fost de această dată Adriana Voina şi Alina Cristea, cu 8 reuşite.

În topul ofensiv al Universităţii, cu 7 goluri, s-a aflat şi Simina Vezentan, cea mai nouă jucătoare a Reşiţei şi un incontestabil plus pentru echipă. În urma acestei victorii, Universitatea Reşiţa ocupă locul doi în clasamentul seriei B, cu 6 puncte şi +31 la golaveraj. Lider e deocamdată CS Minaur Baia Mare, cu acelaşi punctaj, dar golaveraj superior: +34. În etapa viitoare, Universitatea Reşiţa va juca la Naţional Rm. Vâlcea.

Debut cu dreptul pentru handbalistele noastre: victorie cu ACS Odorheiu Secuiesc!

Start cu dreptul pentru echipa feminină de handbal Universitatea Reşiţa. În runda inaugurală a diviziei A, studentele pregătite de profesorul Cristian Busuioc au avut o misiune uşoară, pe teren propriu, în compania junioarelor de la ACS Odorheiu Secuiesc. Talentate, dar lipsite de experienţă, tinerele jucătoare ale grupării din Odorhei n-au avut nicio şansă în faţa experimentatei echipe reşiţene, care s-a impus la o diferenţă de 15 goluri. La pauză, Universitatea conducea cu 18-6, iar diferenţa s-a majorat considerabil în partea a doua a jocului, cu toată opoziţia unei portăriţe foarte inspirate, care a avut numeroase intervenţii salvatoare la aruncările reşiţencelor. În final, Universitatea Reşiţa a câştigat meritat, cu scorul de 33-19.

„Ne bucurăm că am început cu dreptul, le felicit pe fete pentru victoria obținută, sper să fie una de moral și să reușim să ne adjudecăm și punctele pe care le vom avea de disputat, tot acasă cu Târgu Secuiesc, însă trebuie să spun că, deși nu s-a pus problema învingătoarei, am avut și momente care m-au nemulțumit, mai ales la faza de finalizare, probabil și pe fondul relaxării pentru că am condus în permanență pe tabela de marcaj. Am întâlnit o echipă de junioare, care este destul de disciplinată, arțăgoasă, și cu un portar care ne-a arătat că poate avea multe intervenții”, a declarat profesorul Cristian Busuioc la finalul partidei.

În etapa viitoare, pe 23 septembrie, Universitatea Reşiţa va evolua din nou acasă, de această dată în compania formaţiei KSE Tg. Secuiesc.

La mulți ani, Delia Roman!

Pe 1 august, portărița echipei noastre de handbal, Delia Roman, a schimbat prefixul.

Aniversarea a prins-o în cantonamentul de pe Litoral, echipa CSU Reșița fiind în pregătire centralizată la mare, timp de o săptămână. După o zi de muncă, Delia a fost sărbătorită de colegele sale, de antrenorul Cristian Busuioc și de directorul clubului nostru, Octavian Măzăran.

La mulți ani, Delia Roman! Cât mai multe parade în poarta echipei noastre!

Gata vacanța! Handbalistele de la CSU Reșița și-au reluat antrenamentele

Handbalistele Universităţii Reşiţa s-au reunit în această dimineaţă la stadionul de atletism din cartierul Govândari, la prima întâlnire de după vacanţă fiind prezent, alături de antrenorul Cristian Busuioc, şi directorul clubului, Octavian Măzăran.
12 jucătoare au răspuns la primul apel al profesorului Busuioc, care a condus un antrenament uşor, de reacomodare la efort. Timp de trei zile, pregătirile vor continua în aer liber, pe stadionul de atletism, urmând ca săptămâna viitoare fetele să aibă parte de un cantonament pe Litoral.

„Vom avea trei zile de reacomodare la efort pe care le vom desfăşura aici, pe stadionul din complexul „Francisc Vaştag”, după care urmează să efectuăm un stagiu de pregătire centralizată pe litoralul Mării Negre, începând din 30 iulie până în data de 7 august. Suntem în discuţii cu câteva jucătoare care ar putea veni la echipă, dar îmbucurător e faptul că nu am pierdut sportive faţă de sezonul trecut. Momentan avem discuţii cu câteva fete, unele dintre ele sunt condiţionate şi de promovarea examenului de bacalaureat, aşteptăm să treacă şi sesiunea a doua şi sperăm ca până la începutul sezonului să definitivăm un lot cu care să abordăm campionatul la fel ca în anii precedenţi, cu gândul de a obţine rezultate cât mai bune”, a declarat profesorul Cristian Busuioc.

La revenirea de pe Litoral, handbalistele Universităţii Reşiţa vor avea două săptămâni de pregătire specifică, după care va fi stabilit şi programul turneelor şi meciurilor amicale din perioada precompetiţională. În ceea ce priveşte următorul sezon, Universitatea nu ştie deocamdată ce adversare va avea în campionatul 2017-2018. „Momentan, echipele înscrise nu au fost repartizate pe cele două serii. Aşteptăm să vedem pe site-ul Federaţiei Române de Handbal seria în care vom evolua şi care sunt echipele pe care le vom înfrunta în viitorul sezon competiţional”, a mai spus antrenorul Universităţii Reşiţa.