CSU Reșița, în Top Sport 2016! Avem sportivii și antrenorul anului!

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin a dat publicității în această săptămână clasamentul celor mai buni sportivi ai județului pe anul 2016.

Avem bucuria să vă anunțăm că avem doi sportivi pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, cei doi reprezentanți ai noștri la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în proba de 50 km marș. Marius Cocioran și Narcis Mihăilă împart prima poziție cu luptătoarea Diana Franț, de la un club cu care avem relații foarte bune de colaborare, CSM Reșița.
CSU Reșița mai are în Top Sport Caraș-Severin, la categoria sporturi olimpice, încă trei atleți: Ionuț Betej (locul 3), Alin Florin Știrbu (locul 6) și Atila Balog (locul 7).
De asemenea, directorul clubului nostru, Octavian Măzăran, a fost desemnat antrenorul anului 2016. Este pentru prima oară când Octavian Măzăran se află în fruntea ierarhiei Top 3 antrenori.

Rezultatele foarte bune înregistrate de reprezentanții clubului nostru au mai adus și alte nominalizări. La Top echipe sporturi individuale suntem pe toate cele trei trepte ale podiumului:
1. Echipa CSU Reşiţa – CN 20 – 50 km marş (Marius Cocioran, Narcis Mihăilă, Florin Alin Ştirbu şi Atila Balog)
2. Echipa CSU Reşiţa – CN 20 km marş (Ana Rodean, Mihaela Puşcaşu, Alexandra Aichimoaei,
Valentina Tincu)
3. Ștafeta de 4×100 m a CSU Reșița (Alexandra Miu-Panduru, Larisa Ferenț, Dania Belcea, Alexandra Boca).
Și voleiul de plajă ne-a adus o nominalizare importantă, în fruntea clasamentului la categoriei Echipe sportive. Unde găsim echipa de volei de plajă formată din Robert Vîrlan și Lucian Bădiceanu, antrenată de Dan Jitaru.
Felicitări tuturor sportivilor și antrenorilor și mult succes în noul an!

78 de medalii în 2016! Atletismul, la loc de cinste! „Cel mai bun an din istoria clubului!”

2016 este cel mai bun an de la înființarea Clubului Sportiv Universitatea Reșița. Numărul medaliilor obținute în competițiile naționale și internaționale a fost peste nivelul anilor anteriori, în plus, trei atleți ai CSU Reșița au reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, recordmenul Narcis Mihăilă, Marius Cocioran și Ana Rodean. 78 de medalii este numărul total al medaliilor obținute în 2016 de reprezentanții CSU Reșița.

Cele mai multe medalii le-a adus secția de atletism. „Fiind un sport individual, atleții au reușit să aducă un număr de 70 de medalii, dintre care 32 de aur, 32 de argint și șase de bronz. Aceste medalii au fost aduse la Campionate Naționale, la Campionate Balcanice, Cupe Europene și Cupe Mondiale. Aceste rezultate ne dau încredere că și în anul viitor vom obține rezultate cât mai bune, ținând cont că multe dintre aceste medalii au fost aduse și de sportivi juniori, și de la categoria tineret, ceea ce ne arată că pe lângă seniorii consacrați, la CSU Reșița există și sportivi de viitor, juniori care sperăm că vor performa în anii viitori. Anii viitori în care vom avea Campionate Europene sau Campionate Mondiale de juniori, la care ne dorim să avem câți mai mulți reprezentanți. Bineînțeles, să nu-i uităm aici pe cei consacrați, vom avea în 2017 Cupe Europene și Campionate Mondiale de seniori. La Mondialul de la Londra avem deocamdată un sportiv calificat, e vorba despre Narcis Mihăilă, dar noi ne dorim ca de la Cupa Europei din luna mai, în probele de marș, să se califice și alți sportivi la Mondiale. Vom încerca să facem câteva echipe, să reprezinte România la Cupa Europei din Cehia, iar la acest concurs să obțină baremul pentru Mondiale”, a spus Octavian Măzăran, directorul CSU Reșița.

Nu doar marșul a adus rezultate în 2016, ci și participarea în alte probe din atletism. „Am avut rezultate la Campionatul Balcanic de sală, în proba de 3.000 metri Ionuț Betej a obținut argintul, același sportiv obținând medalia de bronz împreună cu ștafeta de 4×400 metri. Un alt reprezentant al CSU Reșița, atletul Cătălin Atănăsoaei a devenit campion balcanic la individual și pe echipe la alergare montană. Același sportiv a participat la Campionatul Balcanic de cros, unde a făcut parte din echipa României, ce s-a clasat pe locul al doilea. Aceste rezultate bune ale sportivilor nu ar fi fost posibile fără ajutorul și munca antrenorilor. Pe lângă munca sportivilor, eu țin să mulțumesc și antrenorilor Gheorghe Ardeleanu, Ștefan Nagy, Irinel Dumitru, Gabriel Avram și antrenorului emerit Iosif Măzăran. Vreau să le mulțumesc și am încredere că și în anii viitori vor munci la fel și vor aduce rezultate cât mai bune”, a mai precizat Octavian Măzăran.

„Secția de handbal a CSU Reșița nu a reușit să obțină nicio medalie, dar după medalia obținută în anii trecuți la nivelul junioarelor, iată că aceste junioare au crescut și fac parte din echipa de senioare, echipă ce actualmente se află pe locurile fruntașe în Divizia A și se bate pentru un loc cât mai bun la sfârșitul campionatului. Suntem mulțumiți că proiectul antrenorului Cristian Busuioc a dat roade și junioarele crescute de CSU Reșița au început să atingă performanțe cât mai înalte și să se bată pentru primele locuri în clasamentul senioarelor. Actualmente echipa se află pe locul I, ceea ce ne dă speranțe că la finalul anului competițional se va afla pe un loc cât mai bun, iar acest loc să ne ducă cu speranțe, poate, de ce nu, de a juca în Liga Națională. Dar, acest rezultat și menținerea în Liga Națională nu vor fi posibile fără sprijinul comunității locale și județene, iar noi sperăm ca aceștia să vină lângă echipă și să avem performanțe cât mai bune”, a continuat Octavian Măzăran.

Secția de volei a CSU Reșița, referindu-ne la beach volley (volei de plajă), a reușit de la înființarea în 2011, să cucerească peste 30 de medalii. „Suntem bucuroși că și anul acesta, antrenorul Dan Jitaru a reușit împreună cu sportivii săi să aducă șase medalii, două de aur, două de argint și două de bronz. Aceste medalii au fost obținute la Campionate Naționale și Campionate Balcanice. Am reușit să obținem medalia de bronz pe echipe la nivelul seniorilor, la Campionatele Balcanice din Macedonia, prin sportivii Robert Vârlan și Lucian Bădiceanu. Iar echipa de fete a reușit să cucerească medalia de bronz la Campionatele Naționale de senioare de la Sibiu. Iată că și această secție a adus performanță pentru orașul nostru și pentru Universitatea Reșița și sperăm că și pe viitor, de ce nu, vom avea reprezentanți și din această secție la Jocurile Olimpice. Noi încercăm în acest ciclu olimpic, cu antrenorul Dan Jitaru, un antrenor voluntar la CSU Reșița, să formăm câteva grupe de copii, pentru a ne îndeplini visul de a merge la Jocurile Olimpice”, a spus, plin de speranță, directorul CSU Reșița.

Octavian Măzăran apreciază anul 2016 ca fiind cel mai bun din istoria clubului pe care îl conduce. „Ne pregătim acum pentru noul ciclu olimpic, sperăm să fim reprezentați la Tokyo 2020”, a mai declarat acesta.

Am învins Slatina! Ne apropiem de podium!

Echipa feminină de handbal Universitatea Reşiţa rămâne neînvinsă în 2016. După un start cu dreptul la Tg. Mureş, elevele profesorului Cristian Busuioc au trecut cu bine şi dificilul examen de acasă cu CSM Slatina. În faţa unui public entuziast, înghesuit în mica tribună a sălii de sport a Liceului Traian Vuia, studentele şi-au dominat adversarul în cea mai mare parte a timpului de joc. Prima repriză, ceva mai echilibrată, s-a încheiat cu scorul de 16 la 14 în favoarea reşiţencelor. După pauză însă, dominarea gazdelor a fost evidentă, iar avantajul de pe tabelă a crescut vertiginos. În minutul 48 am consemnat cea mai diferenţă: 30 la 21 în favoarea Universităţii, scor la care, evident, nu se mai punea problema învingătoarei. Formaţia reşiţeană a jucat dezinvolt, iar apetitul ofensiv al gazdelor a fost răsplătit cu aplauze, chiar şi atunci când mingea nu intra în poartă. După cele 60 de minute regulamentare, studentele şi suporterii din tribună s-au bucurat împreună pentru o victorie pe deplin meritată: Universitatea Reşiţa-CSM Slatina, scor final 34 la 29. Vârful de lance al atacului reşiţean a fost de această dată Adriana Voina, cu 11 reuşite, urmată de Alexandra Dinu, cu 7 goluri, şi Raluca Buia, care a marcat de 6 ori în poarta CSM-ului. În urma acestei victorii, Universitatea urcă pe locul patru al clasamentului, cu 24 de puncte. În faţa reşiţencelor, pe treapta a treia a podiumului, se află acum SCM Piteşti, care are un punct mai mult. În etapa viitoare, cea de-a treia a returului, Universitatea Reşiţa va sta.

Am debutat cu victorie în retur!

Echipa noastră a obținut o victorie binemeritată în prima etapă a returului Diviziei A de handbal feminin, Seria B.
Elevele antrenorului Cristian Busuioc au învins în deplasare, pe Mureșul Târgu Mureș, cu scorul de 31-28. În turul campionatului handbalistele noastre au câștigat clar, la Reșița, cu 30-13.

„Am avut parte de un meci echilibrat la Târgu Mureș. Ne-am desprins în repriza a doua, având o perioadă bună în care am înscris șase goluri fără să primim niciunul. Am obținut o victorie meritată și felicit fetele pentru modul în care s-au mobilizat și s-au dăruit în teren. Ne așteaptă un meci de foc acasă cu Slatina, după meciul acesta putem spune dacă mai sunt șanse reale de a prinde primele trei locuri ale clasamentului. E bine că am pășit cu dreptul în retur și am reușit o victorie în deplasare în prima etapă și suntem deja cu gândul la etapa de acasă, cu CSM Slatina“, ne-a spus antrenorul Cristian Busuioc.

Universitatea Reșița: Alexandra Popescu, Delia Roman, Andra Ioța – Alexandra Dinu (12 goluri), Adriana Voina (10), Alina Cristea (3), Irina Munteanu (2), Raluca Buia (1), Andrada Stamin (1), Alexandra Mihai (1), Beatrice Kovari (1), Claudia Baldovin, Cătălina Dumitrescu, Gianina Iung. Antrenor: Cristian Busuioc.

Universitatea Reșița ocupă locul 5 în clasament, cu 21 de puncte. Urmează meciul cu CSM Slatina, sâmbătă, 23 ianuarie, de la ora 13.

CS Universitatea Reșița dă sportivul și antrenorul anului 2015 în Caraș-Severin!

CS Universitatea Reșița a fost la înălțime și în anul 2015. Eforturile comune ale sportivilor, antrenorilor și conducerii clubului nostru au dus la rezultate remarcabile pe parcursul anului trecut.

Fără îndoială, cea mai mare bucurie a noastră este calificarea lui Marius Iulian Cocioran la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în proba de 50 km marș. Sportivul este și recordmenul României în această probă. Datorită acestei performanțe, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin a hotărât ca atletul de la CSU Reșița să fie desemnat sportivul anului 2015! Iar antrenorul Octavian Măzăran, totodată director al CSU Reșița, este pe primul loc în ierarhia antrenorilor cărășeni!

Nu mai puțin de cinci sportivi de la CSU Reșița se află în Top Sport Caraș-Severin 2015. Pe lângă numărul 1, Marius Cocioran, în clasament se mai află alți patru atleți Florin Alin Știrbu (locul 4), Ionuț Betej (locul 6), Robert Lațcu (locul 9) și Alexandra Aichimoaei (locul 10).
În clasamentul echipelor la sporturi individuale domină mărșăluitorii noștri: echipele de 20 și 50 km marș au avut cele mai bune rezultate din tot județul. Meritele le revin sportivilor Marius Cocioran, Narcis Mihăilă, Florin Alin Știrbu, Doru Ursu și Atila Balog.
CSU Reșița se regăsește și în topul echipelor sportive. Prima poziție este ocupată de echipa de volei de plajă, campioană națională, alcătuită din Lucian Bădiceanu și Marius Roșu și antrenată de prof. Dan Jitaru. De asemenea, pe locul secund se află handbalul feminin, pentru medalia de bronz la Junioare I, și titlul de vicecampioană națională la CN Universitar.

Colaborarea cu Liceul Teoretic Traian Vuia Reșița aduce alți sportivi în atenția DJST Caraș-Severin. Astfel, obișnuitul premiu „Speranță Olimpică“ ajunge la atleții Nicolae Balaci, Eliana Anason și Bianca Popescu. CSU Reșița are relații foarte bune de colaborare cu alte cluburi sportive reșițene, Clubul Sportiv Municipal și Lic. Teoretic „Traian Vuia“.
Felicitări sportivilor nominalizați! Felicitări antrenorilor acestor bravi sportivi!