Daria Grigoroiu, din nou pe podium: argint și bronz la Junioare II!

La o săptămână de la reușita de la Campionatul Național de atletism în sală pentru junioare I, la care a cucerit medalia de bronz a probei de 60 m garduri, având adversare mult mai mari decât ea, chiar și cu patru ani, ambițioasa Daria Grigoroiu a revenit în sala Complexului Sportiv Național „Lia Manoliu” din București pentru a participa cu succes și la întrecerea națională a junioarelor II. Ea fiind în primul an la categoria junioare III!

Eleva antrenorului Ștefan Nagy s-a prezentat impecabil și de această dată, reușind să cucerească nu una, ci două medalii. Mai întâi a venit medalia de bronz în proba de 60 m plat, cu timpul de 7:84 secunde, mai bun decât în calificări, unde reușise 7:97. Eforturile atletei reșițence născută în anul 2003 au fost răsplătite a doua zi cu încă o medalie, de această dată una de argint, obținută în proba în care cu o săptămână mai devreme urcase pe podium la junioare I. Acum, în competiția junioarelor II, a mai urcat o treaptă, fiind a doua la 60 m garduri, cu timpul de 8.73 secunde.

daria-grigoroiu-stefan-nagy
„Sunt foarte bucuros că Daria a reușit să urce din nou pe podium, să ia medalii la categorii mai mari de vârstă. Săptămâna viitoare vom avea Campionatul Național al Junioarelor III, e categoria ei de vârstă, și aici sunt șanse foarte mari să devină campioană națională”, a spus prof. Ștefan Nagy, antrenorul Dariei Grigoroiu, sportivă care a concurat pentru CSU-CSS Reșița.

Sursa: CAON