Doi sportivi de la CSU Reşiţa, campioni balcanici la volei de plajă U-20

Robert Vîrlan şi Bogdan Nan, ambii legitimaţi la CSU Reşiţa, au participat cu succes la Tirana, în Albania, la Campionatul Balcanic U-20 de volei de plajă.
După ce au câştigat meciurile din grupă, cu Turcia şi Albania, reprezentanţii României au trecut în semifinale de Muntenegru, cu scorul de 2-0.
În finală, Vȋrlan Robert şi Bogdan Nan nu le-au dat nici măcar o şansă adversarilor ce reprezentau semiluna, câştigănd ȋn 36 de minute, pe seturi la -10 şi la -16.
România se întoarce acasă de la această Balcaniadă de volei de plajă cu medalia de aur cucerită de sportivii de la CSU Reşiţa, şi cu cea de argint, adjudecată de echipa feminină formată din Adriana Melniciuc şi Ioana Ordean, ambele de la CSM Timişoara.
„Sperăm ca şi pe viitor să reuşim aşa cum am mai facut-o ȋn anii trecuţi, să urcăm pe cele mai ȋnalte treapte ale podiumului de fiecare dată şi să aducem prin aceste rezultate cinste şi mândrie României”, a declarat antrenorul loturilor naţionale feminine şi masculine, prof. Dan Mihai Jitaru.