Junioarele I, medaliate cu bronz în turneul final de la Cluj-Napoca!

O performanță deosebită au realizat duminică, 3 mai, handbalistele junioare I de la Clubul Sportiv Universitatea Reșița. Sportivele antrenate de profesorul Cristian Busuioc au participat în această săptămână la turneul final al Campionatului Național de Handbal al Junioarelor I, de la Cluj-Napoca, iar astăzi au obținut medaliile de bronz, după ce au câștigat finala mică, 24-23 cu Activ Plopeni.
Deși erau stoarse de puteri, după un turneu final infernal, ambiția fetelor noastre a fost foarte mare, iar dorința enormă de a se întoarce acasă cu medaliile la gât le-a făcut să se mobilizeze în repriza secundă și să întoarcă rezultatul nefavorabil înregistrat la pauză, 12-15. Iar la final ne-am bucurat cu toții de reușita handbalistelor clubului nostru, care au adus prima medalie la junioare din istoria CSU Reșița. O performanță fantastică, la care au trudit Alexandra Popescu, Adriana Voina, Alina Cristea, Alexandra Dinu, Claudia Baldovin, Claudia Stanciuc, Lorena Mocodean, Lavinia Grozuța, Cătălina Dumitrescu, Alexandra Pîrcioagă, îndrumate de antrenorul nostru Cristian Busuioc. Directorul CSU Reșița, Octavian Măzăran a fost prezent la Cluj-Napoca și a trăit la intensitate maximă finala ce ne-a adus binemeritatele medalii de bronz. Mai mult decât atât, Adriana Voina, care astăzi a împlinit 19 ani, a fost desemnată cea mai bună jucătoare a turneului final și a fost recompensată și cu titlul de golgheter. Ce cadouri frumoase, într-o zi pe care Adriana și colegele ei nu o vor uita niciodată. Mulțumim suporterilor noștri care au făcut deplasarea de la Reșița, pentru a fi alături de noi. Lor și celor care ne-au susținut moral de acasă le dedicăm reușita noastră!
O primă parte a proiectului demarat de CS Universitatea Reșița a fost finalizată cu succes, pentru că nu e de ici de colo să obții medalii într-un turneu final, unde am dat peste „spuma“ handbalului feminin românesc la nivelul junioarelor. Campioana și vicecampioana, CSM București și Energetic Râmnicu Vâlcea au muncit din greu să ne învingă și nu a lipsit mult ca noi să fim aceia care se bucură la finalul meciurilor.
Una peste alta, acest rezultat încununează munca fetelor și a antrenorului, dar și eforturile conducerii clubului nostru pentru bunul mers al lucrurilor. Felicitări handbalistelor, felicitări antrenorului, felicitări conducerii CSU Reșița!