Profesorii de la Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa au participat la înfiinţarea Societăţii Excelenţei Umane şi Sportului Universitar din România

La sfârşitul săptămânii trecute, la Complexul Izvorani a avut loc o întrunire în care s-au pus bazele Societăţii Excelenţei Umane şi Sportului Universitar din România.
Această societate s-a născut din conceptul promovat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, şi chiar de domnul ministru Funeriu, acela de sustenabilitate a ştiinţei şi dezvoltarea performanţelor umane. Această societate are ca ţintă dezvoltarea marii performanţe sportive şcolare şi universitare din România.
Totodată, la Izvorani a avut loc şi Forumul Ştiinţific Naţional Şcolar şi Universitar, la care au participat din cadrul Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa asistent univ. dr. Andrade Bichescu şi directorul CS Universitatea Reşiţa,  prof.  Octavian Sergiu Măzăran.
Directorul CS Universitatea Reşiţa a participat ca membru de onoare, fiind ales ca preşedinte al Organizaţiei Centrului Universitar Reşiţa să reprezinte Centrul Universitar Reşiţa în Societatea Excelenţei Umane şi Sportului Universitar din România. La nivel naţional, preşedinte a fost ales prof. univ. dr. Ioan Lador.
„Noi suntem bucuroşi că şi Centrul Universitar Reşiţa face parte dintre cele 17 organizaţii din ţară , printre care Timişoara, Arad, Constanţa, Iaşi, Oradea sau Craiova. Din conducerea la nivel naţional mai fac parte profesorul universitar dr. Corneliu Stroe, prof. univ. dr. Adrian Gagea, ca vicepreşedinţi. Mai avem un nume de marcă prof. univ. dr. Pierre de Hillerin, directorul Centrului Naţional de Cercetare şi Perfecţionare. Pe plan local, vom promova această societate şţi vom încerca să colaborăm atât cu Universitarea Eftimie Murgu Reşiţa, iar în acelaşi timp vom coordona şi vom implementa proiecte de dezvoltare de interes regional şi naţional. Vom promova tehnici, echipamente, vom încerca să atragem şi să gestionăm fonduri de dezvoltare. Vom încerca să acordăm burse tinerilor specialişti. În acelaşi timp, tot la nivel local, vom efectua un studiu de cercetare, atât la nivelul studenţilor din cadrul Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa , cât şi la nivelul sportului şcolar şi universitar din oraşul nostru, pentru ca după această cercetare să atragem cât mai multe fonduri, pentru a putea implementa pe plan local şi să dezvoltăm şi să ajutăm cât mai mult, atât sportul şi cercetarea la nivelul universităţii, cât şi sportul de înaltă performanţă din cadrul CS Universitatea Reşiţa“, a spus prof. Octavian Măzăran, directorul CS Universitatea Reşiţa.