Universitatea Reşiţa şi-a reluat pregătirile

Echipa feminină de handbal Universitatea şi-a reluat ieri pregătirile pentru noul sezon competiţional. După obişnuita vizită medicală, handbalistele au efectuat un prim ntrenament de acomodare, pe stadionul din Valea Domanului. Lotul echipei reşiţene este, din păcate, mai restrâns decât cel din primul sezon în Liga Naţională, de la Universitatea plecând cea mai prolifică marcatoare, interul Mirela Toma, cu destinaţia Rulmentul Braşov, şi pivotul Anişoara Marcu. Practic, antrenorii Florin Pera şi Liviu Viaşu mizează în aceast moment doar pe 12 jucătoare, întrucât Claudia Rupa este accidentată, iar Paula Teodorescu (care s-a căsătorit sâmbătă) şi Bianca Anghelescu sunt învoite.

Până sâmbătă, echipa va face pregătire în Reşiţa, urmând ca din 11 până în 21 iulie să efectueze un stagiu de pregătire centralizată la Eforie Nord. Viitorul sezon al Ligii Naţionale feminine de handbal va începe în 5 septembrie, iar în prima rundă Universitatea va juca pe teren propriu cu Oţelul Galaţi.